Lumea ticăloasă și satirică a Goliardilor

Goliardii au fost un grup de poeți și muzicieni medievali care au înflorit în secolele XII-XIV. Erau cunoscuți pentru cântecele lor satirice și deznădăjduite, care deseori își bateau joc de biserică și de elita bogată. Termenul „goliard” provine din cuvântul latin „garrulus”, însemnând „zgomotos” sau „zgomotos.”

Goliarzii erau adesea asociați cu universități și colegii, unde își cântau cântecele și poeziile pentru studenți și profesori. De asemenea, se știa că călătoreau din loc în loc, cântând în taverne și în alte spații publice. În ciuda reputației lor de ridicolism și satiră, goliardii erau respectați și pentru abilitățile lor literare și pentru capacitatea lor de a crea versuri inteligente și memorabile.

Unii goliardi notabili includ:

* Eustace Monahul, un poet și muzician din secolul al XII-lea care este adesea considerat primul adevărat goliard.
* Walter Map, un scriitor și satiric din secolul al XII-lea, care era cunoscut pentru inteligența sa mușcător și pentru capacitatea sa de a-și bate joc de puternici.
* William Langland, un poet din secolul al XIV-lea, care este cel mai bine cunoscut pentru lungul său poem narativ „ Piers Plowman”, care prezintă multe teme și personaje goliardice.

În general, goliardii au reprezentat o parte importantă a culturii medievale, folosindu-și poezia și muzica pentru a comenta problemele sociale și politice ale timpului lor. Moștenirea lor poate fi văzută în numeroasele cântece satirice și obscenoase care au fost transmise de-a lungul secolelor și în popularitatea continuă a temelor și stilurilor lor în muzica și literatura modernă.