Semnificația preoției aaronice în istoria evreiască

Aaronic provine din cuvântul ebraic „Aharon” care înseamnă „munte de putere”. În Biblie, Aaron era fratele lui Moise și primul mare preot al israeliților. Preoția aaronică a fost înființată de Dumnezeu prin Moise pentru a servi ca mediatori între Dumnezeu și israeliți.

Preoția aaronică era un sistem ierarhic cu diferite niveluri de preoți, fiecare cu propriile responsabilități și îndatoriri. Marele preot era cel mai important preot și era responsabil pentru ispășirea păcatelor oamenilor o dată pe an, în Ziua Ispășirii. Ceilalți preoți erau responsabili pentru conducerea cultului, interpretarea legii și slujirea ca judecători în chestiuni religioase.

Preoția aaronică a reprezentat o parte semnificativă a vieții religioase iudaice timp de peste o mie de ani până la distrugerea celui de-al Doilea Templu din Ierusalim în anul 70 d.Hr. După distrugerea templului, preoția aaronică nu a mai putut funcționa și a fost înlocuită cu preoția levitică.

Astăzi, termenul „Aaronic” este încă folosit pentru a se referi la sistemul preoțesc stabilit de Dumnezeu prin Moise și la descendenții lui Aaron care a slujit ca preoți în vechea comunitate israelită.