Înțelegerea Trikelia în arhitectura greacă antică

Triteleia (greacă: Τριτηλεία) este un termen folosit în arhitectura greacă antică pentru a descrie un tip de coloană care este compusă din trei părți distincte: axul, capitelul și abacul. Axul este secțiunea verticală a coloanei care se extinde de la bază până la capitel, capitelul este partea superioară a coloanei care susține abacul, iar abacul este placa plată care formează vârful coloanei și servește drept baza pentru angajare.

Utilizarea triteliei în arhitectura greacă antică poate fi urmărită încă din perioada arhaică (c. 650-480 î.Hr.) și a continuat prin perioada clasică (c. 480-323 î.Hr.). Tritelia a fost adesea folosită în temple, în special în stilul doric, unde a fost considerată o trăsătură distinctivă a acelui ordin.

Se crede că tritelia a servit mai multor scopuri. În primul rând, a ajutat la crearea unui sentiment de echilibru și armonie în compoziția generală a clădirii. Împărțind coloana în trei părți distincte, tritelia a creat o simetrie vizuală care a fost plăcută ochiului. În al doilea rând, tritelia poate să fi fost folosită pentru a transmite un sentiment de forță și stabilitate, deoarece cele trei părți ale coloanei au lucrat împreună pentru a susține greutatea antablamentului. În cele din urmă, tritelia poate avea o semnificație simbolică sau rituală, deoarece a fost adesea folosită la construcția templelor și a altor clădiri sacre.

În general, tritelia este o caracteristică importantă a arhitecturii grecești antice care a ajutat la crearea unui sentiment de echilibru, armonie, și putere în clădirile de atunci.