Explorarea microtonalității în muzică

Microtonalitatea se referă la utilizarea în muzică a intervalelor mai mici decât un semiton. În muzica occidentală, suntem obișnuiți să auzim muzică bazată pe o scală de temperament egal de 12 tonuri, unde fiecare semiton este cel mai mic interval folosit. Cu toate acestea, multe alte culturi și tradiții muzicale folosesc microtonurile ca parte fundamentală a muzicii lor.
Microtonurile pot fi găsite în diferite forme de muzică, inclusiv:
* arabă maqamat (moduri)
* muzică clasică indiană
* muzică clasică persană
* makam
turcă* Muzică populară balcanică
* Jazz și improvizație

Folosirea microtonurilor poate adăuga o bogăție și profunzime muzicii care nu sunt posibile cu scala tradițională de temperament egal cu 12 tonuri. Permite variații mai subtile de înălțime și poate crea un sentiment de tensiune și eliberare care este unic pentru acest tip de muzică.

În muzica occidentală, microtonalitatea a fost explorată de compozitori precum Claude Debussy, Olivier Messiaen și Gyorgy Ligeti, printre alții . Cu toate acestea, doar în ultimii ani microtonalitatea a devenit mai larg acceptată și folosită în muzica populară.

Unele exemple de muzică microtonală includ:

* „The Well-Tuned Piano” de Ligeti, care include utilizarea pe scară largă a microtonurilor…* „Crazy” de Gnarls Barkley, care folosește o melodie microtonală în refren* „Microtonal Madness” de John Adams, care este o piesă pentru pian solo care explorează microtonalitatea…* „Microtonal Jazz” de către Microtonal Jazz Quartet, care prezintă microtonuri în improvizațiile lor.