Înțelegerea sistemului señorial al Europei medievale

Manorial este un cuvânt care provine din cuvântul latin „manerium”, care înseamnă „loc de locuit” sau „moșie”. În contextul istoriei medievale, un conac era o moșie autosuficientă care includea reședința unui domn, terenuri agricole, pășuni și case de iobagi. Stăpânul conacului deținea pământul și iobagii care îl lucrau și, în schimbul muncii lor, iobagii primeau protecție, dreptate și un loc unde să trăiască.

Sistemul boieresc era structura socială și economică dominantă în Europa medievală, în special în Anglia şi Franţa. Era caracterizată printr-o relație ierarhică între stăpânul conacului și iobagii care locuiau și lucrau pe moșie. Domnul deținea pământul și iobagii erau obligați să-l lucreze în schimbul propriilor loturi de pământ și protecție. Sistemul boieresc era un sistem autosuficient în care domnul și iobagii se bazau unul pe altul pentru supraviețuire.

Sistemul boieresc a declinat în secolele al XIV-lea și al XV-lea, pe măsură ce feudalismul a făcut loc unor forme de guvernare mai centralizate și ascensiunii orașelor și comerțului. Cu toate acestea, moștenirea sistemului boieresc poate fi încă văzută în conceptul modern de „conac” sau o mare proprietate deținută de o persoană sau o familie bogată.