Badgir: un element arhitectural tradițional persan pentru răcire și ventilație

Badgir (persană: بادگیر) este un windcatcher, un element arhitectural tradițional folosit în Persia antică (acum Iran) pentru a prinde și a canaliza briza rece în clădiri în timpul lunilor fierbinți de vară. Este de obicei o structură înaltă, îngustă, cu deschideri pe toate părțile, care permite vântului să intre și să fie direcționat în clădire printr-un sistem de canale și orificii de aerisire. Badgirul se găsește adesea în casele tradiționale persane, în special în regiunile deșertice ale Iranului, unde clima este caldă și uscată în timpul verii.

Bagirul funcționează folosind ventilația naturală oferită de vânt pentru a răci clădirea. Vântul pătrunde în badgir prin deschiderile din toate părțile și este apoi canalizat printr-un sistem de orificii și canale care îl direcționează în clădire. Pe măsură ce vântul trece prin orificiile de ventilație, acesta răcește aerul din interiorul clădirii, oferind un efect de răcire similar cu cel al unui aparat de aer condiționat. Badgir-ul ajută, de asemenea, la reducerea cantității de câștig de căldură în clădire, blocând lumina directă a soarelui și oferind umbră.

Pe lângă scopul său funcțional, badgir-ul este, de asemenea, considerat un element arhitectural important în designul tradițional persan. Este adesea decorat cu sculpturi și ornamente complicate și este văzut ca un simbol al eleganței și rafinamentului. Badgir-ul a fost folosit în multe clădiri istorice celebre din Iran, cum ar fi Palatul Golestan din Teheran și Moscheea Nasir-ol-Molk din Shiraz.

În general, badgir-ul este o parte importantă a arhitecturii tradiționale persane care a fost folosită de secole pentru a asigură răcire și ventilație în zonele cu climă caldă și uscată. Designul său unic și scopul funcțional l-au făcut un element popular în multe clădiri istorice din Iran și continuă să fie folosit și în vremurile moderne.