Ce este absolutul în lingvistică?

În lingvistică, absolutivul se referă la o funcție gramaticală care marchează elementul principal sau cel mai important dintr-o propoziție. Este de obicei folosit pentru a indica subiectul unei propoziții intranzitive sau obiectul unei propoziții tranzitive. În multe limbi, absolutivul este marcat cu un caz gramatical specific, cum ar fi cazul nominativ în latină sau cazul subiectiv în japoneză.

De exemplu, în propoziția „Pisica a dormit”, „pisica” este absolutul, deoarece este elementul principal al propoziţiei şi se marchează cu cazul nominativ. În propoziția „Pisica a dormit pe pat”, „pisica” este încă absolutul, dar acum este marcat cu un caz diferit (cazul dativ) pentru a indica rolul său ca obiect direct al verbului „adormit”.

În unele limbi, cum ar fi japoneză, absolutivul nu este marcat cu un anumit caz, ci mai degrabă cu o anumită particulă gramaticală sau ordinea cuvintelor. De exemplu, în japoneză, absolutivul este de obicei marcat cu particula wa, ceea ce indică faptul că substantivul pe care îl precede este subiectul propoziției. Deci, în propoziția „Pisica a dormit”, „pisica” ar fi marcată cu particula wa pentru a indica faptul că este absolutul.