Istoria și semnificația titlului de Padishah

Padishah (persan: پادشاه, pronunțat [pādisɑh]) este un titlu folosit în Persia (acum Iran) și în alte părți ale Orientului Mijlociu pentru a se referi la un monarh sau un împărat. Cuvântul este derivat din cuvântul persan vechi „padishah”, care înseamnă „rege” sau „împărat”.

Titlul de Padishah a fost folosit de conducătorii Imperiului Ahemenid, care a fost fondat de Cirus cel Mare în secolul al VI-lea î.Hr. Regii ahemenizi erau cunoscuți sub numele de Padishah și stăpâneau peste un vast imperiu care se întindea de la râul Indus în est până la Tracia în vest.

După căderea Imperiului Ahemenid, titlul de Padishah a fost adoptat de imperiile persane ulterioare, inclusiv Imperiile Parth și Sasanian. În aceste imperii, Padishah era văzut ca un conducător divin care era numit de zei să conducă peste supușii săi.

Titlul de Padishah a fost folosit și în alte părți ale Orientului Mijlociu, cum ar fi în Imperiul Otoman, unde era folosit pentru a se referi la sultan sau la împărat. În timpurile moderne, titlul este încă folosit în unele contexte, cum ar fi în numele Shahanshah (Regele Regilor) al Iranului.