Înțelegerea legii lui Snellius și a aplicațiilor sale în optică

Snellius (cunoscut și ca legea lui Snell sau formula de refracție) este o relație matematică care descrie modul în care lumina se îndoaie atunci când trece dintr-un mediu în altul. A fost descoperit pentru prima dată de matematicianul olandez Willebrord Snellius în 1621 și este un principiu fundamental al opticii care este folosit pentru a explica multe fenomene legate de lumină și vedere.

Legea Snellius afirmă că raportul dintre sinusurile unghiului de incidență și refracția este egală cu raportul indicilor de refracție ai celor două medii. Matematic, aceasta poate fi exprimată ca:

n1 sin i = n2 sin r

unde n1 și n2 sunt indicii de refracție ai celor două medii, i este unghiul de incidență (unghiul la care lumina pătrunde în al doilea mediu) și r este unghiul de refracție (unghiul la care lumina iese din al doilea mediu).

Această lege are multe aplicații importante în optică, inclusiv calculul unghiului critic (unghiul la care lumina trece dintr-un mediu în altul fără a fi refractată), determinarea imaginii formate de o lentilă sau oglindă și proiectarea sistemelor optice precum telescoape și microscoape.